Emoțiile – Capitolul IV, Bucuria (Ediție Specială)

bucuria

 

Ce reprezintă bucuria pentru tine?

Trebuie să recunosc, am evitat să scriu despre bucurie.

În cercul emoțiilor, bucuria se află între extaz și seninătate. 

  • EXTAZ –  Am cunoscut mulți oameni până în prezent. Mi-am format astfel un sistem prin care oamenii sunt clasificați în mintea mea pe anumite tipologii. Fiecare om pe care îl cunosc se încadrează astfel într-o anumită tipologie. Partea interesantă a acestui sistem este dată de momentul în care cunosc un om care nu se încadrează în vreo tipologie și omul respectiv definește o noua tipologie în capul meu. Extazul este o emoție care de cele mai multe ori este provocată de oameni, în situații mai speciale ne este provocată de anumite obiecte. Oamenii din jurul nostru ne pot duce într-o stare de extaz. Dacă ai folosit vreodată expresia ”sunt în extaz”, citește următoarele rânduri. Extazul reprezintă o stare emoțională de exaltare, încântare sau de admirație profundă. Ea este poziționată în cercul emoțiilor aproape de centru pentru că este mult mai accentuată decât bucuria. Ea apare de cele mai multe ori atunci când o persoană ne impresionează, sau face un gest atât de important, încât simțim o admirație profundă pentru persoana respectivă, iar bucuria se transformă în extaz. Cel mai mare dezavantaj însă, este faptul că ne ridică foarte mult așteptările pentru persoana respectivă. Astfel, sistemul menționat mai sus, mă ajută să îmi dau seama ce fel de oameni sunt cei care mă impresionează, să nu mă las dus spre extaz, să nu am așteptări mari de la ei și să nu ajung apoi într-o stare de mâhnire, provocată de faptul că nu s-au ridicat la așteptările mele.

 

  • BUCURIE – 

 

  • SENINĂTATE – Am fost o persoană foarte agitată în ultima perioadă. Am avut parte de multe activități și am luat contact cu multe persoane diferite. Mi-am completat multe tipologii, de care am povestit mai sus. La final de aprilie am avut un teambuilding la mare, în Costinești. După ce am terminat programul acolo, am mers în Vama Veche, loc care, are un efect mai special pentru mine. Multe persoane merg acolo să se distreze, eu merg să mă relaxez, să-mi găsesc pacea. Nu mă cuprinde o stare de extaz, sau de bucurie, ci de seninătate. Am stat într-un loc liniștit pentru mine și mi-am aranjat câteva gânduri în minte. Această stare de seninătate a fost definită în acel moment de pace, liniște, odihnă și repaus. A fost un moment de liniște. În cercul emoțiilor, la polul opus, se află meditația, care de cele mai multe ori presupune concentrare și efort psihic.

 

Nu am definit în acest articol bucuria. De ce?

Bucuria este prezentă ca emoție, în viața mea, prin tine. Iar acest lucru se întâmplă doar dacă simți și tu acest lucru în momentul în care citești aceste rânduri. Mi-am dat seama că lucrurile materiale ne provoacă foarte greu, spre deloc, această emoție. Persoanele din viața noastră ne pot provoca tristețe, emoție aflată la pol opus, sau bucurie. Dacă am vorbit cu tine și am avut parte de o discuție amuzantă sau inteligentă, dacă ai participat la un training și ai plecat cu ceva interesant sau important de acolo, dacă am avut vreun aport la dezvoltarea ta, sau dacă părerea mea te-a ajutat vreodată, scopul meu a fost îndeplinit. Am transmis ceva mai departe, iar acest lucru îmi oferă mie o bucurie. Deși ceea ce am spus mai sus poate fi interpretat drept clișeu, starea pe care o avem și emoțiile pe care le trăim sunt provocate de oameni.

Asta reprezintă bucuria pentru mine.

Mulțumesc.

Emoțiile – Capitolul III, Surpriza

La cumpăna dintre ani, mulți au afirmat că anul 2016 a fost plin de surprize. Eu am să schimb puțin formularea: Anul 2016 m-a uimit, m-a surprins, m-a distras.

cercul_emotiilor

În cercul emoțiilor, surpriza se învecinează cu distragerea la dreapta și cu uimirea la stânga. Dacă plasăm aceste trei emoții pe o axă a timpului, observăm că timpul lor de reacție este diferit, surpriza durează mai mult decât uimireadistragerea durează mai mult decât surpriza. 

Cum am întâlnit eu aceste trei emoții în anul 2016?

  • UIMIRE – Pe parcursul anului 2016 am fost uimit de foarte multe ori, omul fiind principala cauză. Când cineva te uimește, practic te surprinde plăcut, printr-o schimbare de comportament sau de atitudine. Cel puțin așa am observat eu. Uimirea este o emoție care durează foarte puțin timp, iar eu o percep ca pe o constatare. ”M-a uimit ce a făcut Popescu”-am observat ce a făcut, mi-am dat seama că nu e ceva ce acest Popescu ar face în mod obișnuit, m-a surprins plăcut, am notat și merg mai departe. Fac acest lucru dacă comportamentul persoanei respective a fost unul plăcut. Dacă nu a fost plăcut voi fi vigilent, emoție care se află la pol opus și care practic se referă la un comportament atent și precaut. Vigilența apare când acel comportament poate deveni o amenințare, iar eu trebuie să fiu precaut, să previn sau să combat posibile acțiuni periculoase.
  • SURPRIZĂ – Destul de puține în acest an, dar importante pentru mine. De multe ori greșim și considerăm că unele evenimente negative sunt surprize. Surpriza este o întâmplare/acțiune pozitivă, fericită. Dacă priviți imaginea de mai sus, ea se află într-o zonă caldă a cercului, albastru fiind o culoare calmă. Uimirea ar trebui să-ti picteze un mic zâmbet pe chip, surpriza trebuie să întrețină acel zâmbet și să-l transforme într-o stare care să-ți încălzească sufletul și să-ți schimbe starea de spirit. O surpriză te face să emani fericire și îți rămâne întipărită în memorie pentru o perioadă destul de lungă. Dacă stai în acest moment și cauți în mintea ta surprize din ultima perioadă, și nu găsești nimic relevant, înseamnă că doar ți-ai creat o impresie falsă despre acele momente. Spun acest lucru deoarece la polul opus al surprizei se află anticipația, care este o formă avansată vigilență. Aceasta se manifestă în momentul în care o acțiune sau un eveniment te surprinde mai puțin plăcut, sau chiar negativ. Își face apariția de obicei prin expresii de genul „Eram sigur că nu o să fie bine”, „Știam eu”, „Ți-am spus si eu”, „Mă așteptam să se întâmple”. Practic anticipezi un moment negativ, subconștientul tău știe ce urmează, dar tu nu vrei să-ți recunoști acest lucru. Dacă ai conștientiza ce urmează, cel mai probabil ai avea o reacție înainte ca acel lucru să se întâmple. Astfel anticipația este o emoție opusă surprizei.
  • DISTRAGERE – Din punctul meu de  vedere această emoție este mai mult un fenomen. Este o surpriză exagerată. Acel moment în care cineva îți aduce un cadou, te lasă să te bucuri de el, mai scoate un cadou, te bucuri iar, și repetă procesul astfel încăt tu să nu observi. Ce să observi? Exact! Nu ai ce, pentru că ești prea încântat de cadouri. Suntem distrași prin acțiuni, întâmplări sau lucruri pozitive pentru a nu vedea un interes ascuns. Zic acest lucru pentru că la polul opus al distragerii se află interesul, acel moment în care cineva urmărește ceva, vrea să obțină ceva, și găsește un mod pozitiv prin care să vă păcălească. Astfel sunteți distrași într-un mod plăcut.

Uimit de o persoană (comportament sau atitudine pozitivă);

Vigilent față de o persoană (comportament sau atitudine negativă);

Surprins de o acțiune (un cadou frumos);

A anticipa o acțiune (un eveniment neplăcut);

Distras de o persoană (printr-un cadou frumos);

Interes față de o persoană (pentru a obține ceva).

Emoțiile – Capitolul II, Încrederea

Unde găsim încrederea?

Printre cele opt emoții principale din cercul emoțiilor, se regăsește și încrederea. Robert Plutchik a poziționat emoțiile în cerc astfel încât o emoție principală este într-o strânsă legătură cu două emoții secundare. Voi pune accent mult pe relații, astfel încât să putem contura cele trei emoții. Încrederea reprezintă punctul în care te poți baza pe un fapt, un obiect sau o persoană, fără să te gândești la consecințe.  Dacă nu avem suficientă încredere sau nici măcar nu ne gândim la noțiunea de încredere, suntem doar la nivelul de acceptare (emoție secundară), iar dacă nivelul de încredere este exagerat, astfel încât suntem dispuși să facem aproape orice, suntem la nivelul de admirație (emoție secundară). Astfel că emoția devine foarte interesantă, prin faptul că limita dintre ea și cele două emoții secundare este foarte subțire. La polul opus găsim dezgustul, care se află între plictiseală și silă.

incredere

Pentru a înțelege mai bine ce reprezintă și cum se manifestă încrederea, o să folosim alt personaj fictiv – Andra, în vârstă de 21 de ani.

Când ne confruntăm cu aceste emoții?

  • Acceptare (Motivare și Încredere) – Andra este la facultate în București. Se înțelege bine cu toți colegii de grupă, ei fiind un colectiv foarte unit. La începutul anului universitar merg să țin un training de ”Motivare și Încredere” în facultatea respectivă. Printre cei 18 participanți, se află și ea. Primește cu interes informațiile pe care eu le livrez, uneori își notează în carnețel, dar nu empatizează foarte mult cu mine. În pauza de la training vine la mine și îmi pune câteva întrebări, pare foarte interesată de training, dar mai ales de modul în care poate să devină și ea trainer. Am simțit o urmă de prietenie din partea ei. Emoția prin care ea a trecut se numește acceptare, adică nu poate să aibă încredere în mine și, în același timp, nu este o persoană indiferentă față de mine, fiind un participant compliant.
  • Încredere (Public Speaking și Leadership) – La prima ediție a cursului de Public Speaking și Leadership am empatizat foarte mult cu toți participanții, astfel încât aproape toți au trecut pragul spre acceptare. Printre participanți se afla și Andra, o fată amabilă, dar foarte introvertită, cu care am interacționat absolut normal. Ea nu se simțea foarte bine, deoarece avea anumite probleme și supărări de care eu nu aveam habar. Faptul că trainerii au fost foarte deschiși la acest training, s-au apropiat mult de participanți și au povestit din experiența lor, a făcut-o pe Andra să aibă încredere în ei. Probabil și prin prisma faptului că ea avea nevoie de o astfel de apropiere în acel moment. Într-un moment mai sensibil al zilei, ea a început să ne povestească despre problemele ei de parcă ne cunoșteam de câțiva ani. A trecut de la acceptare la încredere. A spart astfel barierele și s-a deschis în fața noastră, a plâns, a povestit și a fost ascultată.
  • Admirație (Leadership) – Primul training de Leadership complex pe care-l țin în București dar și cel mai lung. A durat 11 ore fără pauză, timp în care am avut o grupă foarte bună de participanți. Am terminat cu același număr de participanți cu care am și început, lucru care nu prea se mai întâmplă în ultima vreme. La finalul trainingului vin la mine trei participanți: Andra, Ionuț și Vlad. Ionuț mă roagă să-i recomand câteva cărți bune din care să citească despre leadership. Vlad mă întreabă când și unde o să mai țin traininguri, fiind interesat și de alte teme. Andra mă întreabă dacă poate să participe la următorul meu training, cum poate să ajungă și ea trainer, unde fac voluntariat și dacă poate și ea să facă voluntariat în același loc. Din entuziasmul pe care ea l-a avut în acel moment mi-am dat seama că încrederea pe care ea o are în mine este excesivă. Puteam să fac voluntariat oriunde, să o iau după mine și să-i spun că dacă urmează anumiți pași, poate să ajungă trainer în 6 luni. Ar fi mers perfect și aș fi avut lângă mine un voluntar activ pregătit pentru orice tip de activitate. Astfel admirația depășește anumite limite pe care încrederea le impune, iar din punctul meu de vedere blochează puțin realitatea, limitând gândirea rațională a persoanei respective. De aici și tendința de a crede orice – admirație.

 

Am să discut în următoarele postări despre celelalte 6 emoții principale, după care am să vă povestesc despre alte 8 emoții pe care Plutchik nu le consideră principale, dar pe care eu le găsesc interesante. 

 

Emoțiile – Mânia

Cel mai probabil dacă eram la un training în acest moment, întrebam participanții care este diferența dintre sentiment și emoție.  Am să vă rog să vă gândiți, să fiți siguri care este diferența dintre sentiment și emoție, apoi să citiți mai departe ce am scris.

De cele mai multe ori vorbesc la traininguri de emoții, fie că e vorba de trainingul de Public Speaking, unde participanții trebuie să-și controleze emoțiile, fie că e vorba de trainingul de Leadership unde participanții trebuie să fie foarte conștienți de ele. Nu apuc însă să povestesc foarte multe despre emoții, lucru pe care probabil am să-l fac pe viitor la traininguri. Am să încerc să fac un puzzle online, folosind cele mai importante emoții descoperite de către cei mai pricepuți oameni și am să explic rolul lor în principalele traininguri pe care eu le predau.

Există mai multe clasificări ale emoțiilor, cele mai importante din punctul meu de vedere sunt cele făcute de Paul Ekman și Robert Plutchik. Dacă Paul Ekman scoate în lumină faptul că există patru emoții fundamentale ce țin de natura umană (Mânia, Frica, Tristețea, Bucuria) și care se regăsesc peste tot în lume, Robert Plutchik realizează o clasificare puțin mai interesantă a emoțiilor, lărgind cercul la propriu. El a realizat Cercul Emoțiilor, prin care ne prezintă opt emoții fundamentale (Mânie, Anticipație, Bucurie, Încredere, Frică, Surpriză, Tristețe, Dezgust), poziționate într-un mod foarte interesant, din care putem observa faptul că Frica este emoția opusă Mâniei, Surpriza este emoția opusă Anticipației, Tristețea este emoția opusă Bucuriei iar Încrederea este emoția opusă Dezgustului.

  • Mânia – Unde o găsim?

Pentru a înțelege mai bine ce reprezintă și cum se manifestă mânia, o să folosim un personaj fictiv, în vârstă de 26 de ani, pe nume Robert.

În cercul emoțiilor, Plutchik face diferența dintre mânie, iritare și furie. Iritarea este o formă mai inofensivă de mânie, pe care Robert o simte mai mult ca pe un deranj, această emoție nu lasă urme clare și nici nu persistă în timp. Furia este o forma avansată de mânie, prin care Robert simte că s-a depășit o anumită limită și urmează să reacționeze. Mânia este o emoție care se află la mijloc. Robert o simte foarte clar, nu rămâne indiferent cu lucrul care i-a provocat această emoție (deci nu este iritare), dar nici nu acționează în vreun fel (deci nu este furie).

Când ne confruntăm cu aceste emoții?

  • Iritare (Public Speaking) – Robert lucrează în vânzări. Astăzi are de prezentat un produs în fața unor clienți. Nu este prima dată când Robert prezintă acest produs, deci nu îi este deloc frică, să nu mai vorbim de teroare. Din întâmplare, la această prezentare participă și Octavian, un client care a fost coleg de facultate cu Robert. La mijlocul prezentării, fiind vorba de prețul produsului pe care Robert îl prezenta, toți clienții erau foarte atenți, mai puțin Octavian. Cei doi au avut o prietenie bună în facultate, astfel Robert a avut anumite așteptări de la Octavian, privind atenția pe care acesta ar fi trebuit să o acorde pe perioada prezentării. Robert a fost deranjat, sau mai bine zis iritat de faptul că Octavian nu a fost atent la prezentarea lui. Nu a reacționat însă în vreun fel.
  • Mânie (Public Speaking) – Robert face voluntariat. În timpul liber ține traininguri pe Public Speaking. O asociație de tineret îl invită pe Robert să țină un training de 8 ore pentru membrii activi. La training Robert se descurcă foarte bine, are o grupă foarte interactivă și dornică să învețe. După două ore de training, Robert întâlnește un mic impediment, unul dintre participanți începe să se plictisească și pare să cunoască tot ce zice Robert. Însă de fiecare dată când Robert se uită la el, acesta se liniștește. Această întâmplare îl irită la început, când se întâmplă prima dată, devenind apoi ceva mai mult deoarece atitudinea participantului continuă, însă nu destul de mult încât să-l înfurie și acesta să reacționeze în vreun fel. Emoția pe care Robert o simte este mânia, îl ține minte astfel pe respectivul participant, fiind deranjat constant de atitudinea lui, fără să reacționeze în vreun fel. (Observăm astfel că prima dată apare Iritarea, apoi Mânia)
  • Furie (Public Speaking) – Robert lucrează în vânzări. El merge pentru a treia oară să negocieze o ofertă cu un client. Prima dată când a fost la clientul respectiv, acesta nu l-a băgat în seamă(Iritare). A doua oară când a fost la clientul respectiv, acesta i-a refuzat oferta deoarece nu o considera bună din punctul lui de vedere(Mânie). De data aceasta însă, Robert se pregătește foarte bine, reface oferta, urmând să-i facă clientului o propunere de nerefuzat. Clientul însă glumește pe seama lui, afirmând faptul că este prea tânăr să lucreze în vânzări, drept dovadă este refuzat pentru a treia oară de același client. Robert ajunge la limita răbdării, reacționează nervos, afirmând faptul că respectivul client nu va mai fi contactat vreodată și părăsește nervos biroul acestuia. Este momentul în care Robert simte furia, pe care o și exteriorizează.

    La polul opus al acestor trei emoții se află teroarea, frica și aprehensiunea, emoții care pot avea rol de trigger. Aprehensiunea poate provoca iritarea, frica de a se întâmpla ceva poate provoca mânia și teroarea se poate transforma foarte ușor în furie.

    Noi nu recrutăm. Noi formăm.

    TU ai multe de oferit celor din jur. Ești o persoană deschisă. Îți place să ajuți oamenii, să-i înveți. TU ești uimit de modul în care oamenii evoluează. Îți place să-i privești, să-i examinezi. Te fascinează oamenii, societatea, modul în care noi acționăm, gândim. 

    Îți place mult să lucrezi cu oamenii, chiar și cu copii. Vrei să-i ajuți, să-i dezvolți. Și uneori poate ai sta înconjurat de oameni non-stop.

    Ai citit aceste rânduri și simți că ai găsit în sfârșit anunțul pe care-l așteptai?

    Oare tu ești acest TU?

    Consideri că ai găsit locul potrivit, în care poți să te dezvolți personal și profesional, în care să fii TU? Urmează pașii de mai jos.

    Alături de noi te poți dezvolta cum vrei, poți să crești cum vrei tu și poți să dezvolți mai departe alți oameni.

    Cine suntem noi?

    Brigada de Traineri – Instant Events.

    Ce trebuie să faci?

    1. Realizează cel mai creativ CV.

    2. Compune povestea ta. (Cine ești? Ce știi să faci? Ce vrei de la viață?)

    3. Trimite CV+ Povestea ta, pe adresa de email: office@instantevents.ro

    Training de Vorbit în Public. Doar pentru fete.

    În 2010 m-am îndragostit de voluntariat. Prima mea dragoste organizațională este asociația care m-a facut trainer și care m-a crescut. Asociația Grupurilor Locale de Tineret (AGLT).  Aici am ținut primele mele traininguri și aici mi-am format stilul de trainer.

    A trecut o perioadă, până să descopăr trainingul de Vorbit în Public (Public Speaking), eram prea ocupat cu cele pe care eu le predam la AGLT și prin alte părți. Aveam destul de multe traininguri predate și participasem la rândul meu la multe traininguri, dar niciodată la cel de Vorbit în Public. Nu părea să fie un training de care am nevoie și pur și simplu refuzam să particip. În 2013 însă a crescut puțin cererea de traininguri. A fost o perioadă în care parcă toată lumea care făcea voluntariat într-o asociație studențească voia să participe la un training. Vorbitul în Public se clasa în topul trainingurilor la care studenții voiau să participe și probabil încă este în top.

    Este acest training util?

    Eu am fost foarte dezorientat la început, aveam 3 ani de când vorbeam în fața voluntarilor și asta nu doar la traininguri. Aveam un stil format, eram foarte natural și relaxat. Vorbeam în Public, dar nu eram conștient de ceea ce fac. După ce am auzit prima dată noțiunile de Vorbit în Public am făcut multe legături, poate prea multe pentru mine în acel moment. Am început astfel să urmăresc toate mișcările pe care eu le făceam, când vorbeam, în timp ce vorbeam. Eram foarte atent la elementele ce țin de paraverbal și non-verbal astfel încât uneori mă concentram mai mult la modul în care mă mișc și gesticulez în fața oamenilor decât la ceea ce zic. Am început astfel să-mi dau seama ce nu fac bine și să încerc să corectez. Într-un final m-a ajutat foarte mult și m-a dezvoltat foarte mult, deși nu eram foarte deschis la început. Este un training util, poate printre cele mai utile traininguri. Îl recomand cu mare drag, merită să  participați la un astfel de training.  (Am să las un formular la finalul postului prin care să aflu dacă sunt persoane interesate să participe la un training de Vorbit în Public până la finalul anului)

    Doar persoane de sex feminin la trainingul de Vorbit în Public?

    La primele traininguri pe care le-am ținut, fie singur, fie cu alți colegi, au participat 75% persoane de sex feminin, dar am trecut cu vederea, am crezut că probabil așa au fost circumstanțele. Acest lucru s-a repetat apoi la fiecare training de Vorbit în Public. Am și menționat de câteva ori faptul că nu înțeleg de ce numărul de fete care participă este atât de mare.

    Am găsit trei motive pentru care numărul de persoane de sex feminin este mai mare la astfel de traininguri și un mod prin care acest training poate ajunge la mai multe persoane de sex masculin. Motivele sunt:

    1. Fetele sunt mult mai deschise din punct de vedere al dezvoltării personale. Drept dovadă numărul de persoane de sex feminin din ONG-uri/ONGS-uri este mult mai mare decât numărul de persoane de sex masculin.
    2. Frica de a vorbi în public este mai mare la persoanele de sex feminin, ele trebuie să depășească mai multe bariere pentru a ieși în față, sunt mai timide și mai afectate de emoții. Persoanele de sex masculin sunt mai indiferente și mai puțin afectate de emoții. Astfel simt că nu au nevoie de astfel de traininguri.
    3. Persoanele de sex masculin nu vor să piardă timp cu astfel de traininguri. Ar fi mult mai ușor daca ar exista alte variante prin care ele să învețe cum să vorbească în public.

    Este foarte util să participi la un astfel de training, ajută mult. Eu personal învăț lucruri noi din fiecare training pe care îl predau, de la participanți. Acest training te ajută să parcurgi primii pași spre a-ți înfrânge teama de a vorbi în public. Bineînțeles, contează foarte mult cine ține trainingul și ce fel de training este. Sunt traineri care mai mult povestesc, sunt traineri care mai mult exersează. Eu sunt adeptul exercițiilor, trainingurile mele sunt mai mult practice decât teoretice.

    Am găsit un mod destul de inteligent prin care Vorbitul în Public poate ajunge la acele persoane care ori nu au curajul să participe la un training, ori nu au timpul necesar.  Va fi un training unic în România, prin care fiecare participant are parte de un training personalizat, modelat și adaptat în funcție de personalitatea și experiența lui. Vă promit o experiență unică. Promit să revin cu detalii în următoarea postare, unde se vor face și înscrieri preliminarii.

    Dacă dorești să participi la un training de Vorbit în Public până la finalul anului, completează următorul formular:

    Formular Vorbit în Public 

     

    Cine este acest „Voluntariat”?

    „Sunt niște proști, frate, că au avut atunci curajul să facă ce tu nici acum nu visezi. Că au avut nebunia să creadă în ei și în ideile lor cu care voiau să schimbe lumea. Că au muncit ca sclavii 15 ani și încă se trezesc dimineața cu chef de lucru. Că au fugit de un loc călduț cât au văzut cu doi ochi, de frică să nu se plafoneze și să nu îmbătrânească degeaba. Da, lasă să fii tu ăla deștept. La ce să te tot chinui să schimbi lumea când te poți bălăci liniștit în mediocritate?”

    Un fragment interesant dintr-un articol celebru printre studenți și asociații studențești.

    Am încercat de multe ori, la traininguri, să le explic participanților de ce fac eu voluntariat, de ce pun suflet în ceea ce fac și cum mai exact te dezvoltă aceste activități. Îmi amintesc primul workshop la care am participat, eram în clasa a – X – a și nu mi s-a explicat nici o secundă de ce e bine să te implici în activități extrașcolare. Workshopul a fost genial, a fost prima activitate care m-a determinat să fac voluntariat. Dar nu m-am prins de ce.  Nu am participat niciodată la un training la care trainerul să povestească la ce ajută voluntariatul, de ce ne implicăm? pentru cine? Am participat la traininguri foarte bune, cu traineri experimentați și competenți. Toți au adus un aport la ceea ce sunt azi. Unii m-au ajutat să cresc, alții m-au recomandat și mi-au deschis uși. Am învățat de la ei multe lucruri frumoase pe care le aplic și acum în trainingurile mele. Dar tot nu mi s-a explicat de ce. Care este scopul voluntariatului?

    Abia după 4 ani mi-am dat seama că și eu fac aceleași greșeli. După 4 ani am conștientizat importanța voluntariatului, am făcut multe legături, iar lucrurile arătau total diferit. Doar că nu împărtășeam aceste gânduri cu ai mei participanți. În toamna anului 2014 mi-am dat seama de acest lucru. Era seară, a doua zi aveam un training de introducere în voluntariat pentru proaspeții membri ai unei asociații studențești din Iași.  Atunci am citit pentru prima data acel articol-minune. Mi s-a părut foarte tare, dar nu mi-a trecut prin cap nici o secundă să-l folosesc a doua zi la training.

    Am început trainingul, un joc scurt de început,  o metodă interactivă prin care participanții s-au prezentat și totul mergea conform planului. După ce toți participanții s-au prezentat, a venit rândul meu. E important ca trainerul să se prezinte după participanți, din punctul meu de vedere,  astfel se înțelege faptul că nu te crezi foarte important, nu vrei să îți afișezi tu primul identitatea. Am început să le explic de ce sunt utile aceste traininguri, de ce fac eu voluntariat, cum voluntariatul m-a ajutat pe mine să vorbesc în fața oamenilor, apoi m-am oprit brusc. Mi-am dat seama că nu era foarte interesant ce ziceam, iar participanții nu erau deloc mișcați de povestea mea. I-am întrebat dacă au auzit de un articol numit „Proștii ăia din ONG-uri”. O fată știa despre ce vorbesc, ceilalți participanți au rămas cu aceași figură neimpresionată, se uitau la mine și așteptau ceva interesant. Am început să le povestesc pe scurt despre articol, cu gândul că după voi trece mai departe la ceea ce aveam în plan, dar deodată au devenit interesați. M-au determinat să le povestesc tot articolul plus părerea mea despre acest subiect, moment în care mi-am dat seama că după 4 ani, am povestit unor oameni de ce e important voluntariatul. Și am făcut acest lucru folosind un articol.

    Contează foarte mult să conștientizăm de ce facem anumite lucruri. Dacă lucrurile pe care le facem ne aduc plăcere sau le facem doar pentru că trebuie. De cele mai multe ori ne este greu să conștientizăm singuri. Mi-a luat 4 ani să-mi dau seama de ce fac voluntariat, 4 ani în care m-am dezvoltat și m-am implicat fără pauză. Cum aflu de ce fac anumite lucruri? Cum aflu la ce mă ajută anumite lucruri? Simplu, întreb pe cineva.Doar că persoana pe care o întreb trebuie aleasă cu grijă.

    Mai simplu: Voluntariatul m-a făcut fericit, mi-a adus aproape cele mai importante persoane din viața mea, cei mai buni prieteni. M-a dezvoltat personal și profesional, mi-a deschis foarte multe uși. M-a ajutat să scap de ochelarii de cal și să gândesc în afara cutiei.

    De ce am făcut voluntariat și la ce m-a ajutat?

    Proștii ăia din ONG-uri